Cu 23 de puncte din 15 meciuri, echipa oltenească Vedița Colonești are un meci foarte important de disputat în grupa a-6-a din Liga a 3-a a campionatului românesc de fotbal! Vediţa Coloneşti va întâlni pe teren propriu vineri, 11 martie, echipa aflată pe locul 9 în grupă, Flacara Horezu.
Acest meci care va începe vineri, de la ora 15:00, se va disputa pe stadionul din comuna Coloneşti „Mircea Stan”. Ca urmare a eliminării tuturor restricţiilor legate de pandemie, locuitorii din comună sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare pentru a susţine echipa. Vediţa Coloneşti este mândria comunei şi există o dorinţă puternică de promovare în ligile superioare, iar pentru ca acest obiectiv să fie îndeplinit urmează a se efectua cel puţin opt transferuri de jucători care au evoluat în trecut în liga 2 sau chiar liga 1.
Flacăra Horezu, echipa pe care o vor înfrunta vineri cei din Coloneşti ocupă penultimul loc în clasament, având doar patru victorii din 15 meciuri şi au încasat nu mai puţin de 28 de goluri în 15 etape. Vediţa Coloneşti este o echipă care pare să meargă pe principiul totul sau nimic, aceştia înregistrând până acum 7 victorii şi 6 înfrângeri, iar două meciuri s-au încheiat la egalitate.