AS Unirea Radomirești este una dintre cele mai în formă echipe din liga a 4-a din judeţul Olt. Mândria Radomireştiului joacă un fotbal frumos în care reuşeşte să înscrie gol după gol şi să îşi creeze foarte multe alte ocazii de a marca. În weekendul trecut, Unirea Radomireşti a spulberat echipa ACS Viitorul Grădinile cu scorul de 8-1 şi se află la doar 4 puncte de locul doi ocupat de ACS Caracal, însă echipa din Radomireşti are un meci mai puţin disputat.
Golurile gazdelor au fost marcate de Nicu Dincă 3, Ionel Lătea 2, Tudorică Macafei, Bogdan Rădulescu, Alex Ciocănescu, iar Nica a reuşit să marcheze golul de onoare pentru oaspeţi. Lupta pentru locul 1 pare să fie deja câştigată de ACS Oltul Curtişoara care are un parcurs impresionant cu 16 victorii din 21 de etape şi se află la 9 puncte în faţa echipei de pe locul 2.
Pe de altă parte, lupta pentru celelalte două locuri de pe podium este una acerbă între Caracal, Coteana şi Radomireşti. De reţinut că dintre cele trei echipa din Caracal are un meci mai mult disputat, astfel că, cel mai probabil, lupta pentru locul doi se va purta până în ultima etapă.