În cadrul Programului Operațional Competitivitate(POC), se află și proiectul Primăriei Slatina ce urmărește dotarea elevilor și profesorilor de la unitățile de învățământ din municipiu cu mii de tablete, laptopuri și alte echipamente IT. POC este gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. În cadrul Programului Operațional Competitivitate au fost semnate 3 contracte de finanțare cu o valoare totală de 36,18 milioane de lei, din 35,39 reprezintă finanțări nerambursabile. Printre aceste 3 contracte se numără și proiectul Primăriei Slatina.
Prin cele trei proiecte se finanțează măsuri pentru combaterea efectelor pandemiei prin acordarea de tablete elevilor, dar și proiecte de cercetare – dezvoltare și inovare (CDI). Ministerul Investițiilor a semnat toate cele trei proiecte. Banii vor fi acordați prin Programul Operațional Competitivitate. Proiectele finanțate sunt:
- „E-EDUCAȚIE în unitățile de învățământ preuniversitar din Municipiul Slatina” – valoare totală: 3,42 milioane de lei;
- „Desfășurarea în bune condiții a serviciului public de educație în mediul online pentru anul școlar 2020-2021 la Școala Gimnaziala nr.1 din Orasul Pantelimon, judetul Ilfov”, valoare totală : 3,42 milioane de lei
- „Asigurarea desfășurării învățământului on-line în Municipiul Drobeta Turnu Severin”, valoare totală: 16,68 milioane lei.
Astfel, Primăria Slatina, urmează să primească pentru proiectul propus, fonduri europene nerambursabile pentru a dota cu echipamente IT toți elevii și profesorii din Municipiu, în vederea desfășurării activității școlare în mediu online.
Prin urmare, unitățile de învățământ se vor digitaliza uniform, fără a fi nevoite să-și achiziționeze singure materialele necesare, ci primind sprijin de la administrația municipală, care s-a oferit să acceseze fonduri europene prin Proiectul „E-EDUCAȚIE în unitățile din învățământul preuniversitar din Municipiul Slatina”.
În urma unei consultări cu conducerile școlilor, s-a realizat cât de necesară este adoptarea acestui proiect privind achiziționarea de echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor pentru uz școlar, precum și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul online.
Sursa: realitateaoltului.ro