În urma unei invitații primite de la senatorul Siminica Mirea, 56 de elevi și cadre didactice de la școala Găneasa au vizitat Parlamentul României. Întreaga vizită a avut un scop educativ, ce i-a făcut pe cei mici să înțeleagă o mulțime de lucruri, precum: modul în care funcționează procesul legislativ, să înțeleagă arhitectura impresionantă a clădirii și istoria bogată a acesteia.
Senatorul de Olt, Siminica Mirea, a transmis: ”Așa cum spun de fiecare dată, orice demers aferent dezvoltării tinerilor va fi prioritar pentru mine. Așadar, luni, 13.02.2023, 56 de elevi și cadre didactice de la școala Găneasa, din județul Olt, au acceptat invitația mea de a intra în aparatul legislativ al României. Cu emoție, au pășit în Parlamentul României și au cunoscut importanța acestei clădiri ca simbol al democrației și puterii legislative. În timp ce explorau clădirea, elevii au avut ocazia să viziteze Plenul Senatului și să înțeleagă cum funcționează procesul legislativ.
Pe lângă acest lucru, turul ghidat le-a oferit acestora șansa să cunoască arhitectura impresionantă a clădirii și istoria bogată a acesteia. Mă bucur că experiența vizitei Senatului României a fost unică și emoționantă pentru ei, oferindu-le oportunitatea de a înțelege istoria democrației țării lor. Sunt mai mult decât bucuroasă că am avut șansa de a discuta și de a ne cunoaște unul cu celălalt, iar unde ne-a permis timpul, le-am răspuns curiozităților pe care mi le-au adresat, cu privire la activitatea de senator. În cele ce urmează, nu mă dezic cu nimic de cele spuse, iar tinerii vor avea întotdeauna sprijinul meu.”
Sursa: gazetaoltului.ro