
Doi
soți și-au pus în gând să construiască la Slatina primul centru
de îngrijiri pentru persoanele aflate în stadii terminale ale
cancerului. Îngrijirile paliative lipsesc cu desăvârșire în
județul Olt.
Sute de familii din județ nu au unde să ceară ajutor pentru ultima fază a bolii FOTO: Pixabay
Camelia
Veria este medic de familie cu zeci de ani de experiență și
printre primii medici care au urmat cursuri de îngrijiri paliative.
Soțul său, inginer, a urmat între timp și cursurile facultății
de Psihologie și este omul care se va ocupa de aspectele birocratice
și de construcția efectivă a centrului.
Visul celor doi soți, de
a oferi șansa unei suferințe minime în ultima parte a bolii și pe
cea a unei morți decente pacienților pentru care metodele de
intervenție în tratarea cancerului s-au epuizat, a crescut treptat,
până când au ajuns la concluzia că vor aștepta zadarnic ca
oricine altcineva să ia o astfel de…