Situația
a fost confuză în școli, luni, 22 mai 2023, prima zi de grevă
generală. Deși mesajul aproape șablon al dascălilor a fost
„școala este deschisă, dar nu putem supraveghea elevii”, au
apărut și profesorii care resping greva generală drept soluție.
Profesorii au luat locul elevilor în bănci, refuzând să mai predea Sursa foto: SIP Olt
Prima zi de grevă generală a însemnat o nouă zi liberă pentru majoritatea
elevilor, părinții primind mesaje, încă de la sfârșitul
săptămânii trecute, că „școala este deschisă, dar nu putem supraveghea
elevii”, odată cu recomandarea ca elevii să rămână acasă.
Astăzi, în schimb, în anumite școli au existat profesori care au
intrat la ore, elevii fiind în aceste școli chemați să participe. În același timp
s-a întâmplat ca profesori care inițial au refuzat să semneze
pentru grevă să se răzgândească și să solicite și aceștia
participarea, a precizat liderul…