Deși în fiecare an candidați extrem de bine pregătiți, unii chiar cu notă maximă, nu pot fi repartizați pe un post titularizabil pentru că nu există posturi pentru anumite discipline, mai există o cale de titularizare, „în doi pași”, pe care un inspector de resurse umane o recomandă.
Zeci de candidați cu note mari la Titularizare acceptă, an de an, posturi de suplinitor FOTO: A.M.
Ocuparea unui post de titular este visul oricărui profesor care susține examenul de Titularizare și obține notă foarte bună. Va scăpa de stresul de a susține examenul de Titularizare vară de vară și se va putea concentra pe următorii pași pe care-i are de făcut în carieră (examenul de Titularizare este doar primul dintre pași, candidații susținând ulterior și alte examene: definitivat, gradul didactic II etc.).
Posturile titularizabile (cu o viabilitate de peste 4 ani) sunt însă extrem de puține la nivelul fiecărui județ și astfel se ajunge…