1 Mai este una dintre cele mai celebrate sărbători din România, cu excepţia celor care au şi scop religios. De obicei, 1 Mai semnifică începutul sezonului cald, oamenii dau buzna la mare pentru a sărbători şi a se distra. Însă 1 Mai celebrează munca – ea fiind cunoscută de zeci de ani drept ziua muncii şi este o zi dedicată muncitorilor.
Foarte mulţi dau buzna la mare pentru a petrece mini-vacanţa de 1 Mai, însă pentru aceia care preferă alte activităţi, comunităţile locale de obicei organizează evenimente cât mai atractive pentru a se distra.
Acelaşi lucru este valabil şi în localitatea Optaşi-Măgura din judeţul Olt, acolo unde primăria condusă de Marin Scurtu s-a gândit să organizeze un eveniment la care să participe toţi oamenii din comună, şi nu numai, indiferent de vârstă.
Primarul invită toată lumea să participe la acest eveniment şi să se distreze în curtea din spatele şcolii gimnaziale din Optaşi-Măgura. În cadrul evenimentului numit „Serbare Câmpenească” se vor desfăşura o serie de activităţi pentru toate vârstele, inclusiv un concurs de tracţiune pentru cai!