Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost suspendat din funcție, decizia fiind luată joi, 31 octombrie 2024, de secția pentru procurori a Consiliului Suprem al Magistraturii. Procurorul este cercetat de Parchetul Curții de Apel Craiova, fiind plasat sub control judiciar.
Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost suspendat FOTO: arhiva
„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al
Magistraturii a hotărât suspendarea din funcție a domnului NEGRILĂ CONSTANTIN
CLAUDIU, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, ca urmare a
luării măsurii preventive a controlului judiciar față de acesta, începând cu
data de 31.10.2024. (unanimitate)”, se arată în documentul privind ordinea de zi soluționată în ședința eSecției pentru procurori din 31 octombrie 2024.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova are în instrumentare un dosar penal care îl vizează pe procurorul Claudiu…

