Un
tânăr care pregătește șaorma în Slatina a devenit, în
două-trei luni, vedetă pe rețelele sociale, mai întâi pe
Tik-Tok, iar de curând și pe Facebook, video-urile sale adunând
milioane de vizualizări, în timp ce pofticioșii stau la rând să-i
guste preparatele.
Șaorma de aproape 40 kg a fost preparată cu trei zile în urmă FOTO: arhiva C.P.
O
șaorma uriașă, de aproape 40 kilograme, a făcut, cu trei zile în
urmă, „ocolul” Internetului. A realizat-o Cristian Adrian
Partenie, un tânăr în vârstă de 27 ani, din Slatina, județul
Olt. A fost mai întâi uimire, au fost și aprecieri, însă și
critici.
La o zi distanță, tânărul a prezentat „dovezi” cu
privire la destinația produsului, arătând că șaorma uriașă nu
a fost „risipă”, ci a umplut masa unei familii nevoiașe. Am
insistat să-l cunoaștem pe cel mai vestit bucătar care prepară șaorma din Slatina, și
cel mai probabil și din zonă, și să aflăm de…