În Sărăcești, județul Slatina, 2.000 de puieți de salcâm au fost plantați de PSD Olt. Printre voluntari au fost și Preşedintele Marius Oprescu, primarul Emil Moţ şi ministrul Chesnoiu.
Un număr de peste 100 de social/democrați olteni de toate vârstele și-au unit forțele și au participat, miercuri, la o acțiune ecologică importantă de împădurire a 0,5 ha din Slatina.
Sloganul acțiunii desfășurate de PSD Olt, a fost ”PSD pentru o Românie Verde”. Obiectivul, care a fost și atins, a presupus plantarea a 2.000 de puieți de salcâm, în imediata apropiere a adăpostului de câini de la Sărăcești.
Acțiunea este dedicată Lunii Pădurii și face parte dintr-o campanie amplă a Partidului Social Democrat de plantare a peste 500.000 de puieți în toată țara.
Marius Oprescu a făcut următoarele declarații: „E o campanie începută de PSD la nivel naţional, „PSD pentru o Românie verde”. Astăzi a venit rândul judeţului Olt să facă această campanie. Noi am încercat să o ţinem încă de sâmbătă, dar, din păcate, vremea nefavorabilă ne-a întrerupt. Am plantat 2.000 de puieţi pe o jumătate de hectar, teren pus la dispoziţie de Primăria Slatina, iar puieţii puşi la dispoziţie de către Romsilva.
Le mulţumim pe această cale atât Primăriei Slatina cât şi Romsilva pentru ajutor. O să încercăm să avem grijă de aceşti puieţi şi probabil la anul poate vom reveni să vedem cum arată. E o campanie amplă, după toată această perioadă de despădurire în România, încercăm să fim proactivi, să fim alături de mediu şi să creăm o zonă în care ulterior să putem să venim să ne relaxăm.”
Sursa: gazetanoua.ro