În aceste vremuri tulburi, trebuie să învățam să ne deconectăm măcar puțin de la tot ceea ce se întâmplă în exterior. O ieșire la teatru este perfectă în această perioadă, un spectacol vă oferă ocazia de a vă relaxa și de a admira în același timp o activitate minunată.
Povestea îndrăgitului personaj, Peter Pan, se va juca pe scena Teatrului Municipal Caracal. Punerea spectacolului în scenă este posibilă datorită colaborării Consiliului Local Caracal cu Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban”. Cele două unități au colaborat pentru a aduce cetățenilor din Caracal o bucurie în aceste vremuri în care suntem înconjurați de tot felul de știri negative.
Cetățenii nu sunt invitați doar la un spectacol, aceștia sunt invitați să vizioneze o îmbinare creativă a magiei, a necunoscutului, a curajului și a libertății.
Spectacolul se adresează tuturor vârstelor, fiind o activitate în familie excelentă.
Premierea piesei de teatru „Povestea lui Peter Pan” va avea loc joi, 17 martie, începând cu ora 11:00.
Biletele pot fi achiziționate de la agenția de bilete (Teatrul National Caracal), în zilele de marți și miercuri, între orele 10:00 – 14:00. Prețul unui bilet este de 10 lei.
Ce mai aștepți, ia-ți familia și oferă-le șansa de a viziona o piesă de teatru!
Sursa: gazetaoltului.ro