Momente emoționante într-o biserică din Slatina, unde după slujba de duminică au răsunat glasuri de copii, într-un concert caritabil organizat pentru a-l ajuta pe un tânăr care se confruntă cu o problemă gravă de sănătate.
Ionuț Daniel Firescu, un tânăr polițist, șeful Secției de Poliție Dăneasa, are nevoie de ajutor pentru a putea începe tratamentul cu un medicament de ultimă generație, însă extrem de scump. Costul lunar se ridică la zeci de mii de euro, iar tratamentul ar trebui urmat o lungă perioadă de timp. Este, însă, soluția care ar putea da în sfârșit rezultate, medicamentul acționând țintit pe tipul de cancer de care suferă tânărul.
Concertul a avut loc la biserica „Sfinții Împărați – Sopot” din Slatina, duminică, 2 aprilie 2023, după Sfânta Liturghie. Grupul vocal al Școlii Gimnaziale „Eugen Ionescu”, diac. Constantin Badea și Vasile Zotic, i-au emoționat pe credincioșii care, cei mai mulți,…