Pentru ca mini-vacanța ce urmează să se desfășoare în cele mai liniștite și sigure condiții, jandarmii olteni au luat deja o serie de măsuri suplimentare în acest sens.
Cpt. Simona Floricel, purtătorul de cuvânt al IJJ Olt a transmis: ,,În perioada 21 – 24 ianuarie a.c., aproximativ 150 de jandarmi vor fi prezenți zilnic pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, pază și protecție instituțională și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. În ceea ce privește sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, pe data de 24 ianuarie sunt organizate manifestări publice în municipiile Slatina și Caracal, precum și în alte 14 localități din județul Olt, iar pentru asigurarea unui climat de ordine publică, jandarmii alături de celelalte efective ale Ministerului Afacerilor Interne, sunt angrenați în misiuni specific. Mulțumim pe această cale pentru încrederea acordată și dorim tuturor o mini-vacanță liniștită!”.
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii le recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură, să respecte măsurile stabilite prin legislația în vigoare, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul efectivelor aflate în dispozitiv sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Sursa: realitateaoltului.ro