Anul 2023 vine cu noi aspirații și dorințe de mai bine în toate domeniile. Aceleași lucruri se doresc și la nivelul primăriei Brebeni, care are planuri mari în următoarea perioadă.
Pentru a transforma dorințele în fapte concrete, Primăria Brebeni a elaborat o serie de proiecte pe care le-a trimis către minister, iar la începutul acestui an a venit vestea cea bună – trei dintre proiecte au fost aprobate şi urmează să se primească finanţare prin PNRR.
Proiectele care au fost aprobate și care urmează să fie implementate în localitatea Brebeni sunt:
- Reabilitare moderată a clădirii Dispensar Uman din localitatea Brebeni, judeţul Olt – 804.188,03 lei, TVA inclusă
- Reabilitare moderată a clădirii Şcoala cls. I-IV Brebeni Români din localitatea Brebeni, judeţul Olt – 474.264,73 lei, TVA inclusă
- Reabilitare moderată a clădirii Stadion din Localitatea Brebeni, judeţul Olt – 309.303,09 lei, TVA inclusă
Toate aceste proiecte vor aduce numeroase beneficii locuitorilor din zonă, al căror grad de confort va fi vizibil mărit. Se urmărește în continuare dezvoltarea cât mai crescută a comunei, autoritățile fiind în continuare în căutare de finanțări pentru viitoare proiecte.