Absolvenții de liceu care își doresc diploma de Bacalaureat și s-au înscris să susțină probele examenului în sesiunea august 2025 sunt așteptați în aceste zile în săli. Luni, 11 august, a avut loc proba la Limba și literatura română, prezentându-se 87% dintre candidații înscriși.
Sesiunea a II-a a examenului are un specific aparte, absolvenții de liceu aflați la prima încercare fiind extrem de puțini. Cei mai mulți sunt în schimb absolvenți care au picat la sesiunea din vară.
În județul Olt s-au organizat pentru această sesiune a examenului doar două centre de examen, câte unul în fiecare dintre municipiile Slatina și Caracal, numărul de candidați înscriși neatingând, în total, 600.
Prima probă au susținut-o în condițiile unei zile caniculare, la ieșirea din centrul de examen, la orele prânzului, temperaturile fiind greu de suportat. A fost cald și în săli, după cum au menționat mulți dintre ei, dar au…

