Zeci de elevi din Slatina au aflat, la mii de kilometri de casă, ce înseamnă să lucreze într-o fabrică. Deși cei mai mulți au ajuns la profilul Mecanică „pentru că așa au fost repartizați”, grație unui stagiu de practică în străinătate, s-au îndrăgostit de meseria pe care o învață la școală.
Au muncit, au vizitat și s-au simțit bine în Spania FOTO: arhiva elevi Liceul Metalurgic
Un proiect Erasmus+ i-a făcut pe 22 de elevi dintr-un liceu tehnologic să realizeze cât de important este să înveți o meserie pentru care să poți fi plătit pe măsura calității muncii. 14 dintre ei sunt acum în clasa a XI-a, iar opt, în clasa a X-a.
În cursul anului școlar trecut au parcurs un proces de selecție și, convingându-și profesorii că sunt cei mai buni, au ajuns să facă, aproape de finalul anului școlar, stagii de practică la angajatori din Spania. A fost pentru ei prima experiență într-o fabrică, însă și cea care…