Pentru o mulțime de comune din România, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” reprezintă o sursă excelentă de dezvoltare rurală la momentul actual. Acest program oferă fonduri importante pentru foarte multe comune din țară, fiind cea mai la îndemână sursă de finanțări.
Fiecare comună care își dorește și care depune o cerere prin acest program poate primi bani pentru diferite proiecte de dezvoltare. Comunele ce elaborează proiecte suficient de concrete și convingătoare au șanse mai mari să primească sume de bani importante.
De această oportunitate a profitat și comuna Ghimpețeni, care s-a ales cu o finanțare frumoasă în urma depunerii unei cereri.
Primarul din Ghimpețeni, Constantin Dobre, împreună cu întreaga echipă de administrație au depus eforturi considerabile pentru a obține finanțarea, acum sunt cu toții multumiți de reușita lor. Proiectul pentru care s-a obținut finanțarea privește asfaltarea drumurilor comunale în satul Ghimpețeni. Suma primită este în valoare de 10.000.000,00 lei.