
Se pare că toate eforturile depuse de primarul comunei Ștefan cel Mare din judeţul Olt, alături de toți cei care fac parte din echipa administrativă a localității olteneşti, au început să dea roade.
Proiectul care privește modernizarea, reabilitarea și dotarea dispensarului comunal uman din localitatea Ștefan cel Mare a primit finanțarea de care avea nevoie pentru a fi pus în aplicare.
Primarul consideră că localnicii din comuna sa merită tot ce e mai bun, de aceea își dorește să le ofere servicii de calitate, care să crească gradul de confort în comună.
Sănătatea este un factor important în viața oricărei persoane și este esențial să avem acces la ea. De aceeași părere este și primarul, fapt pentru care a pus atât de mult accent pe reabilitarea, modernizarea și dotarea dispensarului comunal uman.
Finanțarea a fost obținută prin Fonduri Europene, suma fiind în valoare de 682.607 lei. Prin prisma acestui proiect, dispensarul va avea cu totul alt aspect. Pe lângă faptul că va arăta mai bine, dispensarul va fi mult mai compatibil în tratarea localnicilor, deoarece va fi dotat cu aparatură de ultimă generație.