Realizând că şansele ca proiectele de anvergură au şanse mai mari de a fi aprobate dacă UAT-urile se unesc, primăriile din 5 comune olteneşti îşi unesc forţele şi depun proiectul de introducere gaze. Comunele Corbu, Sârbii-Măgura, Optași-Măgura, Movileni şi Icoana au elaborat un plan comun de a atrage finanţare pentru a putea aduce reţeaua de gaze naturale şi localnicii să se poată racorda.
În momentul de faţă există sume foarte mari pe care Ministerul Dezvoltării le pune la dispoziţia autorităţilor locale pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurilor, însă pentru atragerea acestor fonduri este nevoie ca primăriile să pună la punct proiecte clare şi concrete pentru a convinge guvernul că merită finanţare.
Primarii celor cinci comune din judeţul Olt au bătut palma pentru a înfiinţa o asociaţie şi să meargă cu proiect comun, sporindu-şi astfel şansele de reuşită. De altfel, acest lucru este urmat de multe alte UAT-uri din toate judeţele şi aceste mini-asociaţii sunt încurajate pentru ca proiectele să fie mai uşor de realizat. Introducerea unei reţele de gaze naturale are mai mari şanse de a fi realizată dacă toate comunele dintr-o anumită zonă se pun de acord şi colaborează în acest sens.