Aproximativ 1.500 elevi au venit, marți, 23 mai 2023, la școală, în plină grevă generală a profesorilor. Miza a fost o excursie de cinci zile la Paris.
Elevii au venit la școală pregătiți pentru concursul „Disney Cup” FOTO: Alina Mitran
Copiii sunt, toți, elevi de gimnaziu și învață la școlile din municipiul Slatina, județul Olt. Competiția pe care o așteaptă un an întreg le oferă șansa unei excursii la Disneyland Paris, concursul fiind organizat, de 15 ani, de către Primăria Municipiul Slatina.
Pot concura doar elevii claselor a V-a, a VI-a și a VII-a, iar premiul este câte un loc/an de studiu/școală într-o excursie de cinci zile la Paris, alături de profesori însoțitori. Excursia va fi organizată în vacanța de vară, până la începutul următorului an școlar.
Competiția „Disney Cup” le testează elevilor cunoștințele din mai multe domenii, fiind un concurs de cultură generală, structurat pe ani de studiu….