O școală primară din Olt s-a desființat pe final de vacanță. 11 copii, trei dintre ei cu vârsta sub 7 ani, sunt transportați zilnic către școala din centru, parcurgând 20 km dus-întors. Nici așa nu au scăpat de învățământul simultan, dar în loc de patru ore acum vor sta la școală peste 6.
Numărul din ce în ce mai mic de elevi, în special în mediul rural, coroborat cu creșterea, chiar în această vară, a numărului de copii în formațiunile de studiu, a făcut ca într-o școală din Olt să se renunțe, pe final de vacanță, la școala primară din satul Seaca. Astfel, 11 copii, de la clasa I și până la clasa a IV-a, sunt transportați zilnic 10 km dus și alți 10 km întors, pe un drum care traversează și o pădure seculară, pe drum forestier.
Școala la care trebuie să ajungă, Școala Gimnazială Poboru, are un singur microbuz, care parcurge zilnic aproximativ 200 km pentru a duce și a aduce elevii din satele componente ale…

