O femeie în vârstă de 67 ani, din București, a fost depistată sub influența alcoolului pe un drum dintr-o comună olteană. Rezultatul testării cu alcooltestul i-a uimit pe polițiști.
22 conducători auto au rămas fără permis în urma acțiunii polițiștilor FOTO: IPJ Olt
Femeia a fost oprită pe un drum din localitatea Gostavățu, din județul Olt, sâmbătă, 29 iulie 2023, la orele prânzului. Pentru că polițiștii au constatat că șoferița mirosea a alcool, i-au solicitat să sufle în alcooltest, surpriza fiind majoră.
„La data de 29 iulie 2023, în jurul orei 12,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu, în timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Județean 642, în comuna Gostavățu, au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 67 de ani, din municipiul București. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest, care…