Diferențele mari între prețul unui produs de la poarta fermei și cel din piață, chiar în vârf de sezon, redeschid o discuție veche. Producătorii se simt trași pe sfoară, comercianții spun că nu puține sunt zilele în care vând la prețuri sub cele de achiziție.
Prețuri mici în piața din Slatina, mult sub cele din piețele mari, spun comercianții FOTO: A.M.
Prețurile legumelor oscilează de la o zi la alta și, deși ne
aflăm în vârf de sezon, când ajung în piețe și comercianții și producătorii țin să obțină
un profit bun. Primii, pentru că au costuri pe care cei care îi acuză că se
îmbogățesc pe munca altora le ignoră, cei din urmă pentru că știu, la rândul
lor, cât de mult au investit și cu ce eforturi reușesc să producă. Când prețul
este mulțumitor pentru cei care-l percep, lucrurile sunt liniștite, când însă
producătorii văd că legumele pleacă de la ei cu un preț și ajung în piețele
mari din țară…