Un
ajutor nesperat, care se acordă crescătorilor de vaci de lapte „în
contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”
ar putea să nu ajungă la cei care au cea mai mare nevoie, micii
producători.
Fermierii cu efective mici de animale se tem că nu vor avea acces la sprijin FOTO: arhiva
APIA
a anunțat că a început campania de depunere a cererilor aferente
schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității
crescătorilor din sectorul bovin, în contextul crizei provocate de
agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Este un ajutor de 73 euro/cap
vacă adultă care se acordă pentru prima dată, însă în anumite
condiții care, au aflat micii producători, citind legislația
(ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 3 din 8 februarie 2023 privind
instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea
activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în
contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva…