Sute de elevi de la un colegiu din top din Slatina au avut ocazia să stea de vorbă cu principele Nicolae al României și să primească răspunsuri despre istoria și experiențele membrilor familiei regale pe care nu le găsesc în cărți. Dialogul pe tema plecării românilor peste granițe a încheiat întâlnirea.
Principele Nicolae al României a avut, joi, 1 februarie 2024, o întâlnire cu elevii de la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, timp de aproape două ore copiii și adolescenții punând întrebări și sorbind răspunsurile invitatului de seamă. Lecția inedită de istorie a avut loc în cadrul proiectului educațional „Istoria regalității în școli”, derulat în parteneriat de Clubul Rotary, Asociația Principele Nicolae și Inspectoratul Școlar Județean Olt.
Proiectul are două componente, pe lângă întâlnirile programate în două licee din Slatina având loc și o proiecție a filmului documentar „Maria, Inima…