La nivel național, în urma unei propuneri venite din Partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ședința de astăzi, 726.600 mii de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale din țară.
Guvernul a alocat fonduri localităților care au făcut solicitări în acest sens, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale. Termenul limită pentru efectuarea acestora este sfârșitul anului în curs.
Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis într-un comunicat de presă: ”Prin proiectele de hotărâre transmise s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute.”
Iată care sunt sumele primite de fiecare localitate din Olt:
- Municipiul CARACAL – 600
- Municipiul SLATINA – 1.400
- Orașul BALȘ – 800
- Orașul CORABIA – 600
- Orașul DRĂGĂNEȘTI-OLT – 500
- Orașul PIATRA-OLT – 500
- Orașul POTCOAVA – 500
- Orașul SCORNICEȘTI – 500
- Comună BĂBICIU – 200
- Comună BALDOVINEȘTI – 200
- Comună BĂLTENI – 200
- Comună BĂRĂȘTI – 180
- Comună BÂRZA – 200
- Comună BOBICEȘTI – 200
- Comună BRÂNCOVENI – 200
- Comună BRASTAVĂȚU – 200
- Comună BREBENI – 200
- Comună BUCINIȘU – 200
- Comună CĂLUI – 200
- Comună CÂRLOGANI – 200
- Comună CEZIENI – 200
- Comună CILIENI – 200
- Comună COLONEȘTI – 200
- Comună CORBU – 200
- Comună COTEANA – 200
- Comună CRÂMPOIA – 200
- Comună CUNGREA – 180
- Comună CURTIȘOARA – 200
- Comună DĂNEASA – 200
- Comună DEVESELU – 200
- Comună DOBREȚU – 200
- Comună DOBROSLOVENI – 200
- Comună DOBROTEASA – 200
- Comună DOBRUN – 200
- Comună DRĂGHICENI – 200
- Comună FĂGEȚELU – 200
- Comună FĂLCOIU – 200
- Comună FĂRCAȘELE – 200
- Comună GĂNEASA – 200
- Comună GÂRCOV – 200
- Comună GĂVĂNEȘTI – 200
- Comună GHIMPEȚENI – 200
- Comună GIUVĂRĂȘTI – 200
- Comună GOSTAVĂȚU – 200
- Comună GRĂDINARI – 200
- Comună GRĂDINILE – 200
- Comună GROJDIBODU – 200
- Comună GURA PADINII – 200
- Comună IANCA – 200
- Comună IANCU JIANU – 180
- Comună ICOANA – 200
- Comună IPOTEȘTI – 200
- Comună IZBICENI – 200
- Comună IZVOARELE – 200
- Comună MĂRUNȚEI – 200
- Comună MIHĂEȘTI – 180
- Comună MILCOV – 200
- Comună MORUNGLAV – 180
- Comună MOVILENI – 200
- Comună NICOLAE TITULESCU – 200
- Comună OBÂRȘIA – 200
- Comună OBOGA – 200
- Comună OPORELU – 200
- Comună OPTAȘI-MĂGURA – 200
- Comună ORLEA – 200
- Comună OSICA DE JOS – 200
- Comună OSICA DE SUS – 200
- Comună PÂRȘCOVENI – 200
- Comună PERIEȚI – 200
- Comună PLEȘOIU – 200
- Comună POBORU – 200
- Comună PRISEACA – 180
- Comună RADOMIREȘTI – 200
- Comună REDEA – 200
- Comună ROTUNDA – 200
- Comună RUSĂNEȘTI – 200
- Comună SÂMBUREȘTI – 200
- Comună SÂRBII-MĂGURA – 200
- Comună SCĂRIȘOARA – 180
- Comună SCHITU – 200
- Comună SEACA – 200
- Comună ȘERBĂNEȘTI – 200
- Comună SLĂTIOARA – 200
- Comună ȘOPÂRLIȚA – 180
- Comună SPINENI – 200
- Comună SPRÂNCENATA – 200
- Comună ȘTEFAN CEL MARE – 200
- Comună STOENEȘTI – 200
- Comună STOICĂNEȘTI – 200
- Comună STREJEȘTI – 200
- Comună STUDINA – 180
- Comună TĂTULEȘTI – 200
- Comună TESLUI – 200
- Comună TIA MARE – 200
- Comună TOPANA – 200
- Comună TRAIAN – 200
- Comună TUFENI – 200
- Comună URZICA – 180
- Comună VĂDASTRA – 200
- Comună VĂDĂSTRIȚA – 180
- Comună VÂLCELE – 200
- Comună VALEA MARE – 200
- Comună VĂLENI – 200
- Comună VERGULEASA – 200
- Comună VIȘINA – 200
- Comună VIȘINA NOUĂ – 200
- Comună VITOMIREȘTI – 200
- Comună VLĂDILA – 200
- Comună VOINEASA – 200
- Comună VULPENI – 200
- Comună VULTUREȘTI – 200
Sursa: gazetaoltului.ro