
La Scornicești, tradiția se continuă! Ca în fiecare an, weekendul acesta se va sărbători recolta de anul acesta, conform tradiției, indiferent că este vorba despre o recoltă agricolă, sau a uneia sub forma a diverselor realizări din anumite domenii. Festivalul se anunță unul de pomină, cu mâncare bună, artiști îndrăgiți și super atmosferă!
La Scornicești petrecerea va dura 3 zile. În invitația pe care a lansat-o, primarul Daniel Tudor transmite: ,,În premieră pentru localitatea noastră, Primăria orașului Scornicești si Consiliul local orășenesc, în colaborare cu Costel David Music Show Band SRL, vor organiza, începând cu data de Vineri, 28.10 și până Duminică, 30.10.2022, în zona Stadionului „Viitorul” din orașul Scornicești, ” Festivalul Toamnei – Zilele Recoltei”. Cu această ocazie, vă invităm să petrecem trei zile de sărbătoare, cu muzică și voie bună, alături de artiști de top. Vă așteptăm cu drag!,,.
La ce să se aștepte vizitatorii festivalului?
- Muzică bună. Pe scenă vor urca artiști precum: Nina Predescu, Marius Măgureanu, Dorina Mete, Cristian Rizescu, Costel David, Cristian Bănățeanu, Mitică Tavă, Mihail – Ştefan Minulescu, Chante, Denisa Trifon și mulți alții.
- Parcuri de distracții.
- Grătare cu mititei și pastramă.
- Spectacole și voie bună. Vor urca pe scenă ansambluri cu tradiție în Olt, ca de exemplu: Ansamblul Călușul Scornicești cu solista Andreea Dinu, câștigătoarea show-ului- concurs Vedeta Populară, dar și copii din ansamblurile Stejărelul Mărunței, Zestrea Poboranilor și Călușul jr. Scornicești.
- Foc de artificii în încheiere.