
Direcția de Sănătate Publică Olt a anunțat alte două decese cauzate de gripă. Este vorba de pacienți nevaccinați, care aveau și alte afecțiuni. Îngriijorător este numărul foarte mare de cazuri diagnosticate în cursul săptămânii trecute, de peste două ori mai mare decât în săptămâna anterioară.
Cele mai multe îmbolnăviri sunt în rândul copiilor FOTO: Pexels
Două femei, în vârstă de 64 ani, respectiv 70 ani, și-au pierdut viața în cursul săptămânii trecute, numărul pacienților decedați din cauza gripei ajungând, la nivelul județului Olt, la trei. Pacientele diagnosticate cu gripă, ambele domiciliate în mediul rural, erau nevaccinate și aveau și alte afecțiuni preexistente, precizează reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt. Unul dintre decese s-a produs în 15 ianuarie, cel de-al doilea o zi mai târziu, ambele paciente fiind internate la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în Terapie Intensivă. …