Secretariatele școlilor sunt asaltate în această perioadă de părinți și diriginți care depun documentele necesare acordării burselor școlare. Regulile s-au schimbat, iar bursele tehnologice au devenit inaccesibile multor elevi. Cazuri complicate apar în fiecare zi, iar școlile solicită lămuriri.
Elevii care au ales profesională trebuie să nu absenteze pentrua fi siguri de bursă FOTo: arhiva
Lucrurile au fost puse într-un oarecare firesc pentru anul școlar 2024-2025, fiind anulată posibilitatea ca elevii cu note mici să poată beneficia de burse de merit, așa cum s-a întâmplat în anul școlar trecut. Conform noului regulament beneficiază de bursă elevii care în anul școlar trecut au avut media generală cel puțin 9,50, cuantumul fiind de 450 lei/lună. Pentru a-i stimula și pe elevii care nu reușesc să obțină rezultate la fel de bune, în schimb învață, s-a introdus bursa de reziliență, care se acordă pentru elevii cu media…